Activitățile școlare și extrașcolare din anul școlar 2018-2019

 

Anul școlar 2018-2019 a fost unul foarte bogat în activități și proiecte. Elevii liceului s-au implicat în foarte multe activități școlare și extrașcolare ce au vizat în mod special domeniile:

  • Voluntariat;
  • Ecologie;
  • Consolidare a cunoștințelor de limba engleză prin concursuri și proiecte internaționale
  • Conștientizare și informare în vederea combaterii violenței și a consumului de droguri
  • Remediere a decalajelor la învățătură în vederea pregătirii elevilor pentru susținerea examenelor naționale.

Printre cele mai importante activități ce s-au desfășurat la nivel instituțional, local, județean, național și internațional în cadrul cărora elevii s-au afirmat bucurându-se de participare și de rezultate cu sprijinul partenerilor  prețioși cu care liceul nostru a încheiat contracte de colaborare sunt următoarele:

  • Activități de voluntariat SNAC cu patru echipe de voluntari cuprinzând număr de 65 de elevi voluntari coordonați de doamnele  profesoare Turtoi Timea (coordonator), Banciu Ligia, Bandi Ramona, Bodnar Agota, partenerii beneficiari fiind Centrul Social Prichindel Satu Mare, Centrul Multifuncțional Alter Ego Satu Mare și Casa de tip familial Maria
  • Premiere și activități ecologice desfășurate la Luna Șes în cadrul concursului Cel mai tare le reciclare în parteneriat cu firma de reciclare Sc Alpin SRL, profesor coordonator de activitate Achim Radu.
  • Activități ecologice desfășurate în cadrul concursului național Școala Zero Waste, ediția a VII-a (igienizarea și amenajarea curții școlii, proiecte pe teme de interes, vizite locale, colectare selectivă și reciclare, vizionare de filme educative), profesor coordonator Bodnar Agota în colaborare cu diriginții claselor gimnaziale, prof. Figula Cristina, prof. Bandi Ramona, prof. Tarța Eniko și cu cadrele didactice de specialitate: prof. Marc Andrea (biologie), prof. Bretan Mihaela (geografie). Liceul nostru a fost clasat pe un loc prestigios la nivel național, locul 28 din 156 de școli participante.
  • Activități juridice, de informare și conștientizare cu privire la violență, consum de droguri și alte fapte penale, activități desfășurate în instituție, în parteneriat cu Tribunalul Satu Mare, IPJ, ISJ, profesor coordonator  Turtoi Timea.
  • Olimpiadele și concursurile școlare desfășurate la nivel instituțional/județean s-au finalizat cu calificări la nivel județean și național.
  • Participare la olimpiada județeană de limba engleză a elevilor: Pereni Cintya (XA), Rusu Andrei (IXB), Felber Lorand (XIA), Schmaus Luis (XIIA),
  • Participare la Concursul județean de comunicare în limba engleză English Speaking-TechnoRules Contest organizat de Liceul cu Program Sportiv Satu Mare-Liceul Tehnologic C. Brâncuși Kiss Viktoria (XA), Purguly Vikotria (IXA), Pereni Cintya (XA)- locul III, mențiune, Petrik Nicole (XA)- mențiune, Schmaus Luis, Pataki Andrea (XIIA) – locul III
  • Participare la Concursul național de limba engleză Quest, Baia Mare Schmaus Luis (XIIA), Rusu Andrei(IXB), Pereni Cintya (XA), Felber Lorand (XIA), Tafa Valentino (IXB)-mențiune
  • Participare la Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică, Brăila, 02-06 mai 2019, Boroș Alexandra (clasa a IX-a), Cozma Horațiu (clasa a X-a), Dohan Vlăduț (clasa a XI-a), Schmaus Luis (clasa a XII-a)
  • Participare la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane (Cultură civică), Brașov, 22-26 aprilie 2019, elevele Hotca Daria Ioana și Svegler Alexa, clasa a VIII-a
  • Participare la Olimpiada Județeană de limba și literatura română: eleva Svegler Alexa, clasa a VIII-a
  • Participare la Concursul Comper, faza județeană la limba și literatura română și la matematică
  • Participare la Concurs județean de geografie, Ceuca Andrei (V)

Proiectul internațional cu finanțare europeană nerambursabilă Erasmus +No more walls, just bridges, coordonat de prof. Bodnar Agota s-a concretizat pe lângă diversele ateliere de lucru desfășurate de către elevi printr- un schimb de experinență de o săptămână în Bari, Italia (noiembrie , 2018) pentru 5 elevi și 2 cadre didactice, prof, Bodnar Agota, prof. Varga Monica și cu o săptămână de mobilitate în Satu Mare (martie, 2019) în care liceul nostru a fost gazda pentru un grup de 24 persoane (elevi și profesori) din țările partenere (Italia, Franța, Belgia și Portugalia). Săptămâna mobilității în Satu Mare a promovat stilul de viață sănătos prin mișcare și sport , astfel, pe lângă activitățile și vizitele de promovare a culturii, tradițiilor și a mâncărurilor specifice s-a pus accent pe diversele activităși sportive (handbal, baschet, fotbal, tenis de masă, scrimă, atletism, șah, bowling, caiac și break dance)

https://www.facebook.com/Liceul-cu-Program-Sportiv-Erasmus-No-more-walls-just-bridges-565777850539229/,

https://www.facebook.com/groups/571102113309513/,

http://nomorewallsjustbridges.eu/

Proiectul ROSE, coordonat de dir. adj., prof. Banciu Ligia a oferit elevilor pe parcursul întegului an școlar posibilitatea de a participa la activități de remediere la disciplinele de bacalaureat pentru a îmbunătăți rezultatele școlare. Toate activitățile de remediere s-au desfășurat conform unui orar stabilit la începutul anului școlar și a vizat parcurgerea temelor planificate în prealabil.

Cu sprijinul conducerii instituției, toate cadrele didactice s-au implicat în domeniile de interes motivându-i pe elevi în așa fel încât obiectivele și prioritățile instituției să fie atinse cu succes

  • Diversificarea strategiilor de învățare;
  • Încurajarea studiului interdisciplinar prin activități croscurriculare;
  • Îmbunătățirea rezultatelor școlare;
  • Întărirea relațiilor de comunicare și colaborare între instituția noastră-autorități locale, liceul nostru-instituții partenere la nivel internațional, părinți-școală, elevi- profesori
  • Întărirea siguranței în școală;
  • Promovarea unui stil de viață sănătos prin demersuri ecologice și activități sportive;
  • Încurajarea voluntariatului în rândul elevilor;
  • Promovarea imaginii școlii la nivel local, județean, național și internațional.