
Ieri am trăit împreună unul dintre cele mai emoționante momente din viața unei școli: festivitatea de absolvire a claselor a XII-a.
Au fost lacrimi, zâmbete, îmbrățișări, fotografii și multe amintiri care s-au așezat, pentru totdeauna, în albumul sufletului nostru.
Patru ani în urmă au pășit pe poarta liceului ca adolescenți, cu emoții, întrebări și visuri. Astăzi pleacă de aici mai maturi, mai încrezători și pregătiți să își urmeze propriul drum.
Fiecare generație lasă ceva în urmă. Promoția 2026 ne lasă amintiri frumoase, momente de bucurie, provocări depășite împreună, rezultate care ne-au făcut mândri și, mai presus de toate, oameni pe care nu îi vom uita.
Mulțumim părinților pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit în toți acești ani.
Mulțumim profesorilor și diriginților pentru răbdare, dăruire și pentru faptul că au fost alături de elevi la fiecare pas al devenirii lor.
Dragi absolvenți,
Poate că peste ani nu vă veți mai aminti toate lecțiile, toate testele sau toate emoțiile dinaintea examenelor.
Dar veți păstra în suflet colegii, profesorii, competițiile, excursiile, reușitele și locul în care ați crescut.
Să aveți curajul să visați, puterea să munciți pentru ceea ce vă doriți și înțelepciunea de a rămâne oameni frumoși.
Porțile Liceului cu Program Sportiv Satu Mare vor rămâne mereu deschise pentru voi.
Felicitări, Promoția 2026! 
Vivat Promoția 2026!
Vivat Liceul cu Program Sportiv Satu Mare!
